Cum să-i facem pe copii să se spele pe mâini?

Uite o problemă pe care toți am avut-o la un moment dat: Cum să-i facem pe copii să se spele pe mâini?

Aproape oricine are sau a avut de-a face vreodată cu copiii știe că nu e ușor să-i faci să se spele pe mâini. Sau, în cel mai bun caz, e nevoie de muncă de lămurire, e nevoie de a le reaminti constant sau să pierzi timp stând lângă ei și pentru a te asigura că se spală așa cum trebuie.

Dar poate că există o cale mai bună. Ceva care să-i facă să AȘTEPTE CU NERĂBDARE să o facă.

Cum? Făcându-i să CÂȘTIGE ceva atunci când se spală.

Ce? Jucării. Mici inele pe care apoi le poate purta cu mândria că le-a obținut. Animăluțe cu care se poate juca. Și multe altele pe care le găsești ÎN INTERIORUL săpunurilor. Cu cât se spală mai mult și mai des cu atât ajung mai aproape de a le câștiga.

Dincolo de asta, cei mici vor ÎNVĂȚA spălându-se. Săpunurile noastre au forme de trandafiri, de dinozauri, de animale și așa mai departe. Nu e un simplu săpun pătrat, lichid sau spumă.

Atunci când copilul vede că poate câștiga o jucărie sau că SĂPUNUL E CA O JUCĂRIE, se va spăla pe mâini des, te pot asigura.

O va face cu nerăbdare.

O va face cu entuziasm.

Și o va face spălându-se pe mâini cu săpunuri de o calitate excelentă, fără ingrediente care să le afecteze pielea, dar în același timp catifelate și cu forme care-i vor transforma pe cei mici în fani.

Îți va rezolva o problemă, te asigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.