Ciorapii exploratori: O poveste de prietenie și de aventură

Într-un mare oraș, în dulapuri înalte și haotice, locuiau ciorapii lui Bibi si Aki. Erau ciorapi veseli și jucau mereu jocuri amuzante între ei.

Însă, într-o  dimineață însorită, plictisiti de aceleași jocuri, ciorapii din dulapurile lui Bibi și Aki s-au hotărât să facă ceva diferit.

-Haideti să ieșim din dulapuri și să explorăm lumea! a spus domnul Șosețel, ciorapul albastru-marin cu model Minecraft.

Toți ceilalți ciorapi au fost încântați și au început să se strecoare pe sub ușile mereu deschise ale dulapurilor, cu mare grijă să nu fie prinși de Bibi si Aki. Si s-au imprastiat prin toată casa.

Primii ciorapi exploratori au ajuns la masa din bucătărie unde au găsit un pai uitat dintr-o cutie de suc. Stătea sprijinit de o farfurie.

-Uite ce tobogan haios! a exclamat Verdel, ciorapul explorator cu talpa verde, în timp ce se arunca cu veselie pe pai și aluneca pe masă. La a treia tumba a ajuns cu nasul direct in mijlocul unei clătite pline de dulceață, uitata de Bibi. S-a ridicat si a fugit la baie să se spele. A plonjat direct in cada copiilor, plină de jucării si spumă colorată.

Noroc că acolo era o armata de ponei unicorn care l-au ajutat să iasă din cadă si l-au pus la uscat într-un cârlig rătăcit pe etajera, alături de alt ciorap rătăcit prin cadă, exact colegul pe care îl căutase mult timp, și care zâmbea de pățania lui.

La mansardă era o întreagă nebunie. Majoritatea perechilor de ciorapi si de sosete colorate începuseră o petrecere si dansau pe ritmul unei melodii vesele.

Mai erau niste ciorapi retrasi intr-un colt al camerei, care erau concentrati pe un joc pe tabletă. Se sfătuiau în șoaptă si nu lăsau pe nimeni sa-i deranjeze.

Pe treptele scării care cobora în living, două șosete cu inimioare, rătăcite prin casă, însă drăgălașe si micuțe, se certau pe cine este mai delicată si mai mătăsoasa. Arbitru imparțial era Veea de mătase, din grupul ciorapilor lungi ai lu’ Bibi.

Ciorapii mai mari si mai înțelepți au încercat să le potolească, dar șosetele au continuat să se certe până când au alunecat amândouă și au căzut din treaptă în treaptă, râzând în hohote.

Domnul Șosetel cu model Minecraft, Verdel pe jumatate uscat după baia cu spumă, Orange cel portocaliu, Maxim cel întunecat, si sosetutele roz cu inimioare si altele cu dungi colorate plus cativa ciorapi lungi ai fetiței Bibi, hotarasc sa-si pună planul in aplicare si să plece in oraș.

Pentru ca aventura lor sa fie palpitantă, s-au strecurat prin plasa de la usa livingului si au ajuns in grădină.

Dar în timp ce se aventurează în grădină, Orange, ciorapul portocaliu, își dă seama că este rupt in dreptul degetului mare de la picior.

Oh, nu! Ce să fac acum? Se pune imediat pe plâns, ba chiar se tăvălește pe jos.

Nu-ți face griji, Orange! Hai să te ascundem în spatele unui ghiveci de flori până ne întoarcem acasă. Iti lăsam telefonul cu jocurile preferate.

Grupul rămas a făcut un plan de escaladare a gardului foarte inalt. Mai intai au incercat sa se arunce cu o catapulta jucărie, dar nu au reusit. Au hotărât să se cațere. Si-au pus căștile de protecție, cotierele si genunchierele, si au inceput urcușul. Cu mare curaj si indemanare au coborat in partea cealalta. Ciorapii, grijulii, le-au ajutat si pe sosetute sa treacă obstacolul. Unii  dintre ciorapii lungi care se asortau perfect la cateva rochițe ale fetiței, n-au avut nicio problemă cu escaladarea, din cateva salturi au trecut peste gard.

Toti au aterizat pe iarba si florile din strada. Marele oraș îi aștepta.

In gradina casei alaturate, o pereche de șosete diafane si cu imensi ochelari de soare stateau pe marginea piscinei. Sosetele vecine le-au spus că au încercat și ele să evadeze odată, dar au fost prinse de cățelul casei care le-a purtat în gură până acasă.

Ciorapii au zâmbit, au salutat, și au continuat să meargă, hotărâți să fie mai atenți decât vecinele lor, șosetele diafane.

Pe drum, in parcul din coltul străzii au fost martorii unei întreceri între o pereche de șosete colorate in culorile curcubeului și o pereche de sosete cu buline, care se dădeau in leagăn. Hmm, se pare că si alții avuseseră chef de aventură.

-Noi suntem mai sus, noi suntem mai suuus!, exclamau șosetele curcubeu.

-Ba, noi, ba noi, strigau șosetele cu buline!

Ciorapii exploratori nu s-au putut abține să nu râdă în hohote, si să le spună că toate sunt grozave.

Mai incolo era un grup de șosete sportive care îi invitau la o competiție de sărituri peste glezne.

Au acceptat jocul, si printre râsete, căzături si julituri, a trecut ora prânzului. Trebuiau să se întoarcă acasă inante de sosirea lui Aki si a surioarei lui, Bibi.

Așa că, după o zi plină de aventuri și distracție, ciorapii s-au întors acasă, cu multe povești de spus, si cu gândul de a se mai aventura în viitor.

După ce au escaladat iar gardul grădinii, s-au dus sa-l recupereze pe Orange, dar nu l-au mai găsit. L-au căutat prin toată grădina, l-au strigat, au dat la o parte toate florile, dar nicio urmă de Orange.

Intr-un târziu, pe ciorapelul Orange l-au descoperit pe creanga de sus a catalpei globulare din grădină. Era asa de absorbit de jocul pe telefon, încât nu-i auzise pe prietenii lui. Cu greu s-a lăsat dus in casă, au trebuit sa-l târască printre frunzele copacului; încă nu-si terminase jocul, i se albisera degetele de la atata butonat si era putin amețit. Cu greu i-au smuls telefonul.

După atâta oboseală,  toti s-au întors in dulap si au adormit pe toate rafturile, in poziții amuzante, unii chiar atârnau pe margine, gata-gata să cadă. Petrecăreții de la mansardă dormeau de mult sub pat, nu i-au mai ținut tălpile, se făcuseră franjuri de la atâta dansat.

Sosetutele si ciorapii lungi ai fetitei Bibi au intrat în sertarele din dulapul lor, dar de atâta oboseală au picat pe unde s-a nimerit.

Aki si Bibi, care au găsit dulapul într-un haos amuzant, nu și-au dat seama niciodată ce aventură nemaipomenită au trăit ciorapii lor în timp ce ei erau la scoală si la grădiniță.

Și de atunci, în fiecare zi, ciorapii din dulapurile lui Bibi si Aki se străduiesc să se distreze in lumea lor din dulap. Si din când în când să evadeze din dulap.

Te tin la curent cu următoarele aventuri ale ciorapilor si șosetelor din dulapurile haotice al lui Aki si al surioarei lui, adorabila Bibi.

P.S

Ana Teodora (Bibi, 6 ani) iti mulțumesc pentru ideea poveștii, pentru numele personajelor, si pentru faptul ca m-ai sustinut in crearea poveștii.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.