Întâlnire cu un scriitor


Necunoscand orasul, nici noi, nici Ioana, vocea ascunsa in Gps, dar de fapt cautand un mall, am oprit intr-o parcare si am pornit hai-hui.

La un moment dat am trecut prin fata unei cladiri mari, pe care scria Biblioteca Judeteana.

Fascinatia mea pentru biblioteci incepe in clasa intai, cand am vazut in clasa mea prima biblioteca. Nu vazusem in viata mea  :))) atatea dulapuri uriase, pline cu carti. Ma uitam cu mirare. Poate eram ingrozita de gandul ca va trebui sa le invat. Ca sa mi se spusese de acasa: “sa inveti toate cartile”.

Pricajita cum eram, m-au mai speriat si bancile. Prea inalte pentru mine, incat stateam mai mult in picioare ca sa vad la tabla. Dupa cateva zile, invatatorul mi-a adus o perna si m-a mutat in prima banca. Ii voi fi mereu recunoscatoare, nu pentru perna, ci pentru faptul ca m-a mutat in prima banca. Ma simteam importanta, in sufletelul meu,

Sa revin la biblioteca din orasul necunoscut:

Am intrat, erau multe etaje, multe scari, deja prea mult pentru tocurile mele.

Dar, m-a fascinat vitraliul cupolei. Incredibil de frumos, mai ales cu soarele de primavara invaluind toate culorile.
Ratacind printre etaje, am ajuns la o lansare de carte. Lume multa, am intrat, am ascultat putin si apoi am plecat sa admir biblioteca.

Un gand m-a facut sa ma intorc la lansarea de carte. Seara trebuia sa mergem in vizita si mi s-a parut frumos sa dam in dar o carte cu dedicatie.

Am asteptat, dar inte timp vorbea scriitorul, un tip inalt, cu parul grizonat. Parea extrem de obosit, cu multi ani pe umeri, insa anii nu pareau o povara. Mai mult decat vorbele, vocea si ochii lui mi-au atras atentia. Avea o voce limpede cu inflexiuni melodioase, de barbat tanar, iar ochii ii sclipeau ciudat, parca ii ardeau in cap si te pironeau cu o privire atenta, patrunzatoare, ziceai ca-ti citeste direct in suflet. Ce om straniu, am gandit eu.

A venit sesiunea de autografe. I-am spus un nume.

-Este pentru dumneavoastra?

-Nu.

Pentru dumneavoastra nu vreti dedicatie?

Nu, multumesc.

A scris dedicatia, cu grija, a umplut pagina de cuvinte frumoase, dar, printre randuri, ma privea atent. Apoi, s-a ridicat in picioare, mi-a zambit, mi-a intins mana si s-a prezentat: Alex… Mi-am spus si eu numele, i-am multumit si am iesit din incapere.

Am plecat de acolo putin bulversata, strangand la piept cartea cu coperti lucioase. Nu am deschis-o, nu voiam s-o stric, o dadeam cadou.

Ce om straniu, nu m-am putut opri sa gandesc. Dar, interesant.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.