Vezi prima poveste AICI
Vezi a doua poveste AICI
În Câmpul Mare, în vreme ce zânele se bucurau de fiecare clipă de magie a casei din tărâmul fermecat, natura își scria propria poveste în jurul ei.
Rândunelele din streașina casei, cu trilurile lor cristaline, anunțau venirea unei noi zile magice. Fluturii colorați se zbenguiau printre ramurile merilor, părând niște spirale de culoare ce înfrumusețau grădina. Buburuzele, mici mesageri ai norocului, se plimbau agale pe frunzele verzi, iar albinele harnice, cu zumzetul lor dulce, adunau mierea ce purta parfumul florilor fermecate.
Din umbra merilor, iepurașii sălbatici veneau să se bucure de soare si de merele din iarbă. Câte un șoricel ridica timid căpșorul din iarbă si apoi se ascundea grăbit în unghere numai de el știute.
Cele două veverițe jucăușe, Demi și Deea, alergau printre crengile copacilor, râzând și sărind cu o energie molipsitoare.
Dacă tot a venit vorba de veverițele neastâmpărate… hai să vezi ce au pus la cale:
În livada fermecată a casei zânelor, veverițele Demi și Deea erau mereu puse pe șotii. Se trezeau dimineața devreme, își scuturau blănițele roșcate, făceau baie în roua de pe iarba deasă și plecau în căutare de aventuri (și gustări, desigur!).
Într-o zi, au observat că iepurașii sălbatici, conduși de fratele lor cel mare, Rilă-Iepurila (cum altfel?), adunau merele căzute în iarba din livadă; își făceau și ei provizii pentru iarna ce avea să vină. Iepurașii sălbatici erau cuminți, nu deranjau pe nimeni, chiar vorbeau în șoaptă și lăsau curat în urma lor.
Dar, Demi și Deea erau lacome și nu aveau astâmpăr. Și-au pus imediat lăbuțele sub bărbie și s-au gândit că merele astea chiar sunt delicioase și le-ar fi de folos iarna următoare.
S-au uitat una la cealaltă și au spus în cor:
-Trebuie să le adunăm pe cele mai bune înaintea iepurașilor! Trebuie să fim mai rapide decât iepurașii sălbatici.
Așa că s-au apucat de treabă, sărind din creangă în creangă, culegând mere crocante și aruncându-le în cămara din scorbura lor.
Nici nu conta că merele sunt alandala prin toată scorbura, ordinea nu era punctul forte al veverițelor iar cămara lor era un loc în care trebuia să te cațări peste toate proviziile si să scormonesti atunci când aveai nevoie de ceva.
Ocazional, din altă livadă de mere aflată la mare distanță de tărâmul fermecat din Câmpul Mare, venea mama lor și le făcea ordine în cămară aruncând fără milă tot ce nu era bun, în protestul zgomotos al veverițelor buclucașe.
Norocul lor că erau simpatice. De Demi si Deea ziceam.
Așadar, preocupate să adune cât mai multe mere delicioase, Demi si Deea nu și-au dat seama că făceau o gălăgie asurzitoare și atrăgeau atenția cuiva…
Pe o creangă comodă, sub umbreluța de soare, cu ochelarii rotunzi pe cioc si cu o carte intre aripi, stătea bufnița Filomena, o înțeleaptă și destul de răbdătoare locatară a livezii, care renunțase la somnul ei de zi.
Lăsând cartea deoparte, meticuloasă din fire, Filomena se apucă să își prepare un ceai de iasomie privind din când in când, cu ochii ei mari și aurii, la toată această agitație și clătină din cap…
Hmm, ce galagioase sunt veverițele astea… Ce ar fi să le joc și eu o farsă? își spuse bufnița în gând, sorbind agale din ceaiul aburind și parfumat.
Dar nu prea avea idei. “Ce-ar fi să rotească aspersoarele spre veverițe atunci când acestea fac salturi printre meri? Sau să le mute toate proviziile?” Prea greu. Trebuia ceva simplu si de efect.
A mai luat o înghițitură din ceaiul aromat și s-a decis.
A așteptat momentul potrivit și, când Demi și Deea își umpluseră cămara cu mere si plecaseră la joacă, Filomena a zburat în liniște și, cu ghearele ei puternice, a mutat o creangă mare peste intrarea scorburii și a blocat-o.
Cele trei zâne ale câmpului și locatare ale casei din Câmpul Mare, Lia, Zefira si Maya, tocmai își făceau plimbarea printre merii încărcați de roade si au vazut ce făcea Filomena. Uimite, s-au apropiat și au intrebat-o: “Filomena, ce pui la cale? Ai nevoie de ajutor?”
Filomena, râzând copios le-a cerut ajutorul.
-Zânelor, as vrea să presarati praf de zâne pe merele din cămara veverițelor.
Zis si făcut. Lia, Zefira si Maya au ridicat baghetele fermecate și au transformat merele din scorbura veveritelor în mere sclipitoare care pluteau pe ritm de dans.
Iepurașii au vazut scenele și, curiosi, nu s-au miscat din livadă până la sosirea veverițelor.
Când veverițele s-au întors acasă au găsit intrarea blocată de o creangă uriașă de măr iar din interiorul scorburii se auzea muzică și se vedeau sfere sidefate ce se roteau armonios.
-Aaaa! Deea, oare ce s-a întâmplat?! Cine ne-a ocupat casa? s-a speriat Demi.
-Nu stiu. Dar de ce nu putem intra? a întrebat Deea, încercând să împingă creanga cu lăbuțele ei mici și privind fascinată la ce se întâmplă in scorbură.
Între timp, iepurașii, cu lăbuțele pe burtă, se tăvăleau de râs prin iarba mătăsoasă. Chițăiau veseli chiar și șoriceii ascunși prin iarbă. În triluri asurzitoare, rândunelele zburau în cerc deasupra livezii așteptând finalul amuzant pe care îl sperau. O buburuză de pe frunza din apropiere s-a oprit uimită din povestea pe care tocmai o relata unui fluturaș. Grupul de hărnicuțe albinuțe sălbatice care se intorcea de la cules nectar s-a asezat (ca pe o scenă) pe corola superbei flori a soarelui și au inceput să analizeze situația.
Rilă-Iepurila, a chicotit: „Poate scorbura voastră s-a săturat de atâta mâncare și și-a pus lacăt singură!
Veverițele s-au zbătut, au tras, au împins… nimic.
Văzându-le truda, Filomena a coborât ușor din copac, legănându-se pe aripi și, cu un zâmbet înțelept, a dat la o parte creanga de măr ce acoperea scorbura veverițelor, dezvăluind dansul magic al merelor sclipitoare.
Demi si Deea au facut ochii mari, nu le venea să creadă că au cules mere cu puteri magice. Asa că…au invitat merele dansatoare în foișorul din livadă și s-au prins în dansul lor feeric împreună cu iepurașii sălbatici, noii lor prieteni.
Zânele priveau de pe terasa casei și chicoteau fericite.
Toată livada s-a înviorat, s-au legat prietenii și s-au facut promisiuni de bună vecinătate.
-Demi și Deea, poate ar trebui să împărțiți roadele livezii și cu alții, nu credeți? a spus bufnița, clipind înțelept la finalul dansului prieteniei.
Demi a scuturat din codiță: „Bine, fie…”
-Data viitoare facem echipă cu iepurașii și strângem de două ori mai mult, adăugă Deea, dându-i un ghiont prietenesc lui Rilă.
Așa că, de atunci încolo, în loc să se certe pe mere, veverițele și iepurașii au început să strângă provizii împreună, iar bufnița Filomena, mulțumită de farsa ei, și-a făcut un ceai de lavandă, apoi s-a retras să-și facă somnul de frumusețe, fericită că a făcut liniște în livada fermecată.
Dar… cine știe? Cu ele, veverițele năzdrăvane, niciodată nu e liniște prea mult timp! Demi si Deea mereu au întâmplări interesante.
Rămâi aproape!
Daca vrei să mai citesti despre tărâmul fermecat, zânele din Campul Mare și veverițele năzdrăvane, uite AICI sau AICI
Pentru diverse povești vezi categoria Altele de pe acest site.
