Știi ce fac trei porumbei în fiecare zi in curtea mea? Cei trei, în frac negru albăstrui cu stropi gri și verzi-metalici, cu vestă cenușie și pantofi rosii, aterizează în fiecare dimineață în curtea mea.
Sunt porumbei ai văzduhului care au hotărât că pe aici se vor plimba sau că este cel mai bun loc de joacă din câmp.
Zi de zi, același ritual: plimbare în jurul casei cu popas sub vișini.
Mă apropii ușor și încerc să le fac poze cu telefonul. Unul se oprește si mă privește fără teamă. O poză, două poze. Cred că mă place sau doar mă tolerează. Sau îi place menta și a zăbovit acolo.
Celălalt are mers sigur, postură și indiferență atent studiată. Where are you from?
Cel de-al treilea cred că a mâncat prea mult la micul dejun. Este mai lent sau doar mai calm, dar are cel mai frumos “veșmânt”.
Se pare că au împărțit frățește teritoriul.
Văzând că n-au de gând să plece, le-am pus castroane cu apă, că, deh, poate sunt însetați. Îi urmăresc de la fereastră. Sunt niște porumbei foarte educați. Mai întâi își scutură praful de pe aripi, își înclină capul într-o parte de parcă s-ar invita reciproc, apoi încep să bea apă fără să se grăbească. Am senzatia că ei știu că sunt la fereastră, pentru că dau din cap de parcă ar spune: “multumim pentru apă, dar ne-ar prinde bine și niste semințe, niste firimituri, ceva acolo”.
Am inteles ideea principală și am ieșit să le duc semințe de floarea soarelui gata decojite. Le pregătisem pentru pâinea pe care urma s-o pun la cuptor. Au zburat imediat ce am încercat să mă apropii. Oare mi-au aruncat niste priviri ofensate pentru că am întârziat cu prânzul? Băieți, luați-o mai usor! Țineți cont că am încercat să fiu o gazdă bună chiar dacă ați venit neinvitați.
Într-o zi eram în curte și au aterizat exact lângă mine, practic s-au rostogolit din cer, dar au aterizat fix pe picioare, ca la comandă. Apoi au început să-și caute hrană.
I-am lăsat în voia lor. Cred că s-au plictisit de nepăsarea mea și s-au ascuns lângă mașină. La un moment dat au zburat făcând un cerc peste foișorul fântânii. Și duși au fost.
A doua zi erau iar prin curte. Se plimbau agale și, din când in când, se opreau să ciugulească câte ceva.
Aveam ceva treabă, dar porumbeii meritau mai multă atenție. Și eram încântată că niște porumbei ai văzduhului mă onorează cu prezența.
Dacă tot vin mereu, ar trebui să le pun nume, însă la prima plimbare a lor mi-am dat seama că nu-i voi prea putea deosebi. Seamănă izbitor la penaj, negri-albastrui cu pete gri de parcă s-ar fi tăvălit prin cenușă. Noroc că au apucături diferite iar unul dintre ei este mai rotofei.
Și cum mă gândeam ce nume să aleg, iată ce s-a întâmplat:
Unul dintre porumbei, în plimbarea lui prin zonă s-a oprit lângă mingea albă, de fapt decolorată, uitată prin curte cine știe de când. Spre mirarea mea, s-a uitat împrejur de vreo primejdie, apoi a început show-ul. Ăsta cred că în altă viață a fost fotbalist.
Mă uit la el cum se plimbă în jurul mingii.
Încă un ocol. Se oprește lângă minge, o analizează, trece prin fața ei. Pare îngândurat.
Apoi își ia poziția de atac.
Cred că e mai bine din unghiul ăsta.
Face un dribling și apoi, buf, cap în minge. Mingea nu se mișcă, dar el tot încearcă după ce îi mai dă un ocol. Se enervează, cred, pentru că își flutură aripile și scoate un strigăt ascuțit. Mai că nu dă cu “racheta” de pământ acest John McEnroe reîncarnat în porumbel “fotbaliator”. Poate că doar strigă la arbitru: “You cannot be serious!” (“Nu poți fi serios!”)
Și pentru că mi-a plăcut prestația lui, am decis că porumbelul în cauză poate fi atacant. Striker (atacant) să fie numele lui.
Se pare că nu am greșit evaluarea. Striker, ca un mare campion, mai întâi a dat târcoale mingii. Sigur avea numarul 10 pe tricou. L-am surprins încercând un presing agresiv asupra mingii uitate în curte. Abilitatea lui este un dribling fin din aripi și este mereu cu ochii pe poartă.
Și-a deschis evantaiul aripilor. Cred că va da cu capul.
Abia acum imi dau seama că sunt pe cale să urmaresc (în premieră) un meci de fotbal al porumbeilor salbatici, pentru că alt porumbel apare în picaj de pe acoperișul fântânii și se îndreaptă spre centrul terenului. Pare hotărât să lovească mingea. Vârful aripii este întins ca o săgeată.
Cred că e mijlocaș.
După o răsucire fulgerătoare se năpustește asupra mingii. Tocmai și-a câștigat numele Picaju’.
Dar Striker are alte planuri. Nu știu minutul la care este învălmășeala asta.
Cred că Picaju’ striga disperat: Pasă. Pasă la mine.
Lupta este strânsă. Care lovește primul? Că eu nu mai știu care este Picaju’ și care este Striker.
Șutez eu, șutez eu! Cred că asta însemnau țipetele lor și aripile ridicate.
Dar Picaju’ s-a supărat și a dat să zboare.
-Hai, că nu mai joc. De ce ai acoperit mingea?
-N-am acoperit-o, am plonjat ca să înscriu sau măcar să obțin un penalty, i-a raspuns Striker cu strigăte ascuțite. Cred că încep să înțeleg limba porumbeilor sălbatici, zic și eu.
Și Picaju’ s-a reîntors hotărât să-l susțină pe Striker, zburând spre mijlocul terenului.
Scor 0-0.
Pe Striker l-am considerat vedetă incontestabilă, dar nu oferă autografe. Totuși, pe nisipul de lângă corcoduș a scrijelit ceva. Eu îl consider cel mai prețios autograf.
Dar stai, nu pleca! Mai este cel de-al treilea porumbel. Nu știu unde a stat până acum.
De la distanță se uită la minge, dar n-o atinge.
L-am decretat fundaș. Și l-am numit Stoper.
După ce analizează mingea, zboară, dar încet, că fundașii nu se grabesc niciodată. De fapt planează elegant și se mută pe locul consacrat fundașilor, unde crede că este poarta, să-si vadă liniștit de statul degeaba.
Cred că foamea a fost mai puternică decât rolul lui, pentru că a plecat la fel de liniștit cum a venit.
Cei trei porumbei au încercat să joace fotbal și mingea a rămas pe loc. Poate că (totuși) în căpșoarele lor sunt fotbalisti de top. Pentru mine ei sunt campionii care nu marchează niciodata, dar se distrează.
Au avut și spectatori din neamul păsăresc. Două vrăbii au avut loc privilegiat.
Nu știu dacă au urmărit meciul sau erau acolo la o mică bârfă.
Pițigoiul părea atent, totuși.
El a venit in grabă, dar meciul se terminase. O fi fost arbitrul?
Ca recompensă pentru prestația lor impecabilă le-am dat semințe de mei și cânepă, ca să-si recapete energia. Sper că le-a plăcut hrana mai ales că a trebuit să caut informații despre hrana porumbeilor și să merg să cumpăr.
Poate te întrebi care a fost portarul. El. Sturzul cântător.
După terminarea meciului a plecat la locul lui preferat. Ca să-și susțină recitalul.
Ei sunt cei trei porumbei care au incercat să joace fotbal, dar au pierdut în fața unei mingi. Apoi și-au reluat plimbarea zilnică, probabil ca să discute meciul memorabil.
Sper să revină mâine. Au promis că vor continua antrenamentele, iar eu le asigur un contract pe viață cu porții generoase de semințe de floarea soarelui, de mei și de cânepă.
Trei prieteni, o minge albă și o curte plină de joacă. Așa începe fiecare zi în curtea mea.
P.S Iar eu habar n-am de fotbal, dar a fost distractiv să fac parte din poveste.
