Silvia e prietena mea. Ii plac tare mult florile asa ca are gradina plina. Sunt diverse, le ingrijeste bine, chiar are si un cactus pe care eu il credeam urat. Pana mai alaltaieri, cand a inflorit. Marturisesc ca e prima oara cand vad in realitate o floare de cactus. E minunata, unica, speciala.
Cactusul a imbobocit ziua si am reusit sa-l pozez.
Si inca o data, pentru ca nu m-am putut abtine.
A inflorit pe la 12 noaptea cu toate ca se spune ca infloreste dupa apus. Prietena mea l-a pazit cu strasnicie( si cu ochii lipiti, de somn) pana a inflorit. Ca sa se bucure si ca sa-l fotografieze, binenteles.
Uite, asa arata in momentul in care a inflorit. Parca ar avea o limba verde si niste dinti.
Si floricica de pe limba o fi un piercing?
O fi o floare carnivora? Nu stiu, dar va rog sa-mi spuneti voi, cei care stiti.
Dis-de-dimineata( la ce-s buni prietenii?!) m-a sunat prietena sa ma duc repede, ca sa nu pierd minunatia naturii. Iat-o: 
E frumoasa, eleganta, trebuie sa recunosc ca are atitudine. Petalele sunt fine dar ferme si se pare ca soarele e prietenul lor.
Si am tot fotografiat-o.
M-as uita toata ziua la ea( de fapt chiar asta am facut, o buna bucata de timp)
.
Mi se pare grozava, are culori delicate, nici n-ai zice ca e din ghemul ala de spini.
A avut o pazitoare de nadejde.
Se numeste Luna, o catelusa dragalasa si iubitoare. Mi-a pozat cu mult profesionalism (ha,ha).
De acum incolo voi privi altfel cactusii, cu respect si admiratie.
