Catedrala din Spaichingen, Germania: Splendoarea orașului și simbolul spiritului catolic

Catedrala Sf. Peter si Pavel (St. Peter und Paul) este splendoarea orasului  Spaichingen  din Germania si simbolul spiritului catolic.

Aici se intalneste arta cu credinta. A devenit un loc de intalnire pentru comunitatea orasului, un loc in care dispar durerile si grijile si raman bucuriile si sperantele. Un loc incarcat de istorie si binecuvantat de Dumnezeu, cu infatisare de castel.

Biserica insoteste oamenii in etapele importante ale vietii lor, de sarbatoare sau de tristete si leaga toate aceste evenimente de Dumnezeu. Biserica te asigura ca viata nu este o sansa trecatoare, ci un dar de la Dumnezeu. Si pentru a-L preaslavi pe Dumnezeu, ii inchinam catedrale.

Catedralele lumii sunt capodopere ale arhitecturii.

Catedrala Sf. Petru și Pavel din Spaichingen a fost reconstruita in 1898/1900. Turnul gotic al bisericii anterioare a fost pastrat inca din secolul al XIII-lea.

Turnul are 68, 43 m inaltime.

 

Poti sa-ti potrivesti ceasul dupa ceasul din turnul catedralei din Spaichingen.

De fapt sunt 4 ceasuri, cate unul pe fiecare latura.

Indiferent in ce parte a orasului te afli, ai ca reper turnul catedralei.

Fiecare parte din zidurile catedralei spune o poveste in stilul sobru al bisericilor catolice.

Pe zidul din dreapta intrarii in catedrala am descoperit niste sculpturi despre care nu stiu nimic.

Vazand cum arata exteriorul te astepti sa fii uimit si de interior.

Interiorul catedralei St. Peter und Paul din Spaichingen, Germania, te impresioneaza prin maretia lui. Si este doar o catedrala dintr-un orasel de provincie. Catedrala din Spaichingen are 47 m lungime si 18 m latime. Lungimea naosului este de 35m.

Aici ai vedere spre altar.

Ca sa-ti dai seama de marimea interiorului, iata vedere spre iesire.

Sunt fascinata de lacasurile de cult catolice fie ele catedrale sau simple biserici. Acolo totul este stilizat, comod, luminos, cu sculpturi splendide si muzica de orga.

Cel mai mult ma impresioneaza orga si sunetele ei; parca iti patrund in suflet, te indeamna la pace, reculegere dar si la bucurie a sufletului. Te cuprinde o liniste ireala si simti ca toate problemele tale au o rezolvare iar asta iti aduce bucurie.

In iarna anului 2019 biserica era plina. Cu mic, cu mare, ascultam slujba de Craciun, oficiata, cred, de un prelat important. Nu stiu limba germana dar pot sa te asigur ca vorba era mangaietoare si incurajatoare, corul maicutelor iti aducea impacare dar orga te infiora pur si simplu. Nu mai traisem asa ceva, mi se parea inaltator.

Pentru o necredincioasa in ale sfinte, uimirea a fost mare. Am stat pironita pe banca cuprinsa de o pace nemaintalnita altundeva. As fi putut sa raman ore intregi si sa ascult cuvintele neintelese si muzica ce-ti patrundea in intunecimile sufletului si iti alunga fricile.

In interiorul catedralei poti admira vitraliile pictate cu scene religioase.

Vitralii superbe prin care soarele isi coloreaza razele si le reflecta in altar.

Altarul este piesa centrala facuta dintr-o singura bucata, are 12 coloane si loc generos in jur pentru corul de copii.

“El este cea mai importantă piesă a bisericii, centrul interior în care totul este aranjat. A fost sculptată dintr-o singură piesă de Herbert Albrecht în piatra jurasică de culoare deschisă. Într-un sens, crește din pământ. Douăsprezece coloane interconectate susțin placa altarului.”  (Sursa:  www.se-am-dreifaltigkeitsberg.de)

Pe o latura a bisericii exista un tabernacol modern, stilizat.

“Tabernacolul ca depozit al darurilor euharistice a fost conceput într-un mod deosebit de frumos. O coloană Jura poartă tabernacolul propriu-zis. Pe peretele din spatele tabernacolului, Emil Kiess a pictat struguri și spice de grâu în culori vii; ele ne indică din ce sunt făcute darurile euharistice.”   (Sursa:  www.se-am-dreifaltigkeitsberg.de)

Biserica are un caracter foarte sobru pe unele laturi.

Dar plin de caldura, culoare si lumina pe alte laturi.

Holul de la intrare aminteste de bisericile ortodoxe, cu tabloul-icoana.

La iesirea din catedrala, cei doi sfinti sunt strajerii catedralei sau doar te binecuvanteaza din vesnicia lor.

Ceva istorie

Istoria bisericii din Spaichingen este destul de veche.

Biserica a fost construita de Richard Raisch din Stuttgart. Piatra de temelie a fost pusa la 24 iulie 1898. La 22 octombrie 1900, episcopul de atunci Paul Wilhelm von Keppler a putut sa inaugureze biserica. Interiorul bisericii e in stilul renastere gotica.

Tot mobilierul neo-gotic a fost eliminat in timpul renovarii din 1960/61. Conform spiritului vremii, bisericii i s-a oferit un caracter foarte sobru.

Catedrala din Spaichingen are 6 clopote. Am gasit undeva si caracteristicile lor.

Iata-le:

Theresien-Glocke, 273 kg, Cis ‘(1981)

Francis Bell, 300 kg, H ‘(1899)

Michael Bell, 700 kg, G sharp (1949)

Peter și Paul Bell, 925 kg, Fis ‘(1949)

Marienglocke, 1365 kg, E ‘(1949)

Trinity Bell, 2436 kg, H ‘(1963)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.