Cărarea secretă: O poveste despre fluturele Aki și prietenii săi în pădurea haotică

Episodul 1

Într-o pădure haotic de frumoasă trăia un fluture vesel și plin de culoare, pasionat de Minecraft și pian, numit Aki. El zburda printre flori cu aripile lui diafane și o inimă plină de bucurie.

Si avea o mulțime de prieteni.

Într-o zi, Aki se juca cu alti fluturi printre petalele florilor.

A auzit o voce mică strigându-l.

Era Bibi, o buburuză, veselă, curioasă, si mereu îmbrăcată dupa ultima modă. Isi schimba de 5 ori pe zi culoarea picățelelor de pe aripioare, pe care le asorta cu diverse rochii diafane sau fuste din piele.

Obligatoriu, tot ce purta trebuia sa-i pună în valoare ochii de un albastru stelar. Pe antene rareori isi punea ceva, de obicei le lăsa să se unduiasca in bataia vântului.

Era adorabilă.

De dimineață, după ce isi petrecuse ceva timp alegand o rochiță, in final se îmbrăcase în pantaloni evazati, negri cu pătrățele albe, si cu o bluză de voal neagră, potrivită cu picățelele argintii de pe aripioare. Pentru efectul teatral isi pusese o mantie din pânză de paianjen.

-Salut, Aki! Vrei să te alături excursiei de astăzi? Am găsit o cărare misterioasă pe care vreau să o explorăm!, a spus Bibi cu un zâmbet. Sper să găsim si alti prieteni.

-Sigur că da!, a răspuns Aki, fluturând alături de Bibi. Hai să mergem!

Pe drum, l-au întâlnit pe Cezar, un greiere simpatic, talentat la cântat, si prietenul lor.

-Ce faceți, prieteni? Merg si eu cu voi? a întrebat Cezar cu antenele sale tremurând de nerăbdare.

-Cu siguranță!, a răspuns Aki. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai distractiv!

În timp ce mergeau, au zărit o libelulă zburând elegant deasupra unei mici bălți, si executând stiluri complicate de dans. Din când în când se oglindea în luciul apei. Era Evi, prietena lor, o libelulă grațioasă și pasionată de dans.

A inceput să danseze in jurul lor, unduind aripile diafane de culoarea cerului senin.

-Salut, prieteni! Ce vă aduce pe aici? a întrebat Evi cu o voce delicată.

-Mergem in excursie!, a răspuns Bibi. Vrei să vii cu noi? Încercăm să ajungem la cărarea misterioasă din pădurea de cupru, pădurea cu mesteceni portocalii.

-Cu mare plăcere!, a zis Evi, alăturându-se grupului si conversând cu voioșie până au ajuns într-o poienița însorită si plină de flori parfumate, unde s-au intalnit cu Amy, prietena lor, albinuța harnică, ce aduna de zor nectarul florilor.

Amy era mai mare ca ei, deja mergea la clasa pregatitoare. S-au salutat cu drag si si-au continuat drumul.

Au ajuns la marginea pădurii de mesteceni de cupru. Totul era auriu, luminos, iar frunzele mestecenilor fosneau melodios.

Pe când se strecurau printre copaci, Aki, Evi, Cezar și Bibi, au văzut un acordeon vechi și ruginit abandonat sub un mesteacăn secular.

Aki, maestru al clapelor, a început să îl ciupească curios, iar dintr-o dată, acordeonul a început să cânte singur, cu sunete ciudate și amuzante.

Evi a început să danseze în jurul lor, iar Bibi a început să fredoneze în timp ce Aki încerca să oprească instrumentul străin.

Cezar făcea salturi haotice, era noul lui număr de dans.

S-au distrat mult si au râs în hohote până când au găsit cărarea. Era ascunsă bine de frunzisul des si sclipitor al mestecenilor aurii.

Dar acolo au dat peste un păianjen uriaș care stătea în mijlocul drumului. Aki a început să-i vorbească politicos, dar Evi a început să intre în panică, crezând că păianjenul vrea să-i atace.

Bibi a încercat să oprească păianjenul încercând să arunce peste el cu pânza de păianjen pe care o purta tip mantie, dar a sfârșit prin a se încurca în ea, făcându-i pe toți să râdă în hohote.

Păianjenul uriaș i-a privit cu simpatie si i-a lasat sa treacă.

-Bună, copii, dacă vă încurcați in pânzele mele, să ma strigați. Voi veni in grabă să vă eliberez. Eu sunt Spid.

-Buna, Spid, au zis micuții prieteni. Iti multumim! Si si-au continuat drumul pe jos, fiecare in felul lui.

Cărarea misterioasă a buburuzei era mărginită de flori frumoase, cu miros imbietor, si se oprea intr-o poieniță însorită, cu iarbă catifelată si flori ca niste paturi mătăsoase.

Acolo au întâlnit si alte insecte simpatice, s-au jucat împreună si au facut o poză de grup pentru albumul copilăriei.

Aki si prietenii săi s-au răsfățat toată ziua jucandu-se printre flori, ba chiar au adormit la un moment dat.

A fost o dupa-amiază grozavă.

Pe drumul de întoarcere au întâlnit un grup de furnici care amenajau grădina cu flori..

-Salut, călătorilor!, a strigat una dintre furnici. Ne puteti ajuta?

-Daaaa!, au raspuns in cor. Vă ajutăm cu plăcere!

Le-a plăcut să lucreze in grădina cu flori, era ceva nou pentru ei.

În cele din urmă, grupul de prieteni a ajuns la capătul drumului de intoarcere, unde au găsit un vechi amic, un cărăbuș numit Bruno.

Bruno se străduia să ridice o bucată mare de frunză.

-Salut, Bruno! Ai nevoie de ajutorul nostru?, a întrebat Bibi.

-Am nevoie, mulțumesc!, a spus politicos Bruno, cu un surâs recunoscător. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai ușor!

Împreună, Aki, Bibi, Cezar, Evi, și Bruno au ridicat frunza și au descoperit o comoară ascunsă sub ea – o grămadă de bucățele delicioase de nuci.

-Toată lumea, să ne bucurăm împreună de această recompensă!, a strigat Aki, în timp ce prietenii săi împărțeau bucățelele de nuci și râdeau în soarele strălucitor.

Spre seară, obosiți, dar veseli, fiecare a plecat spre casa lui. Înainte sa-si ia la revedere de la Bibi buburuza si de la libelula Evi, fluturele Aki a facut un desen cu toti trei.