Chiftele din mânătărci prrroaspete și migdale zdrobite: Aromele sălbatice in farfuria ta

Orice vei prepara din ele va fi ametitor de gustos: sunt deliciile din farfuria ta ce pastreaza aromele salbatice ale padurii. Mânătărcile (despre ele e vorba) sunt printre cele mai bune ciuperci de padure, depasite doar de craite (dupa gustul meu); dupa gustul altora, sunt cele mai bune ciuperci de padure.

Pentru ca au gust delicios, textura grozava si o aroma aparte, inconfundabila, de-a lungul anilor, din manatarci am preparat tot felul de mancaruri savuroase.

De data asta am facut chiftele. Chiftele din mânătărci prrroaspete și migdale zdrobite. Am adus in farfurie aromele sălbatice ale padurii.

Am folosit mânătărci culese din padurile Gorjului. Daca vrei sa afli mai multe despre mânătărci, uite  AICI sau  AICI

Am fost norocosi sa gasim exemplare sanatoase.In alta zi am gasit si  craite, preferatele mele. As putea s-o tin tot asa dar hai sa vezi cum am facut chiftele din manatarci.

Ai nevoie de manatarci (cam 600 g), un pumn de migdale, 2 cepe mari, 1 ou, 3 felii de paine, sare, piper, putin patrunjel verde, cimbru uscat. Aroma lemnoasa a cimbrului uscat se potriveste perfect cu manatarcile.

Pentru ca e mancare facuta acasa merg mai mult pe metoda “la ochi”, metoda care scoate din sarite un bucatar adevarat.

Aventura incepe in momentul in care trebuie sa speli ciupercile. Le speli bine, cu mare grija, la “fir” de apa, dar nu le lasi in apa deoarece se deterioreaza repede.

Suplimentar, le-am pus la scurs.Si le-am tocat cu cutitul, mai mari, mai mici. Nu conteaza, se uniformizeaza in timp ce se gatesc.Niciodata nu pun in preparate ciuperci de padure crude si nici nu sfatuiesc sa se faca asta.

Deci, intr-o tigaie incalzita bine, pui o cescuta de ulei, si, cand uleiul este fierbinte adaugi manatarcile tocate si le calesti.

Le calesti pana mai scade apa pe care o lasa manatarcile, mai amesteci din cand in cand.

Intre timp toci 2 cepe mari.Adaugi ceapa tocata peste manatarcile din tigaie.Amesteci bine si le lasi sa se caleasca impreuna, sa se imprieteneasca aromele. Nu uita de amestecat decat daca ai tigaie antiaderenta. Acum sunt bine calite, se vede uleiul, fara apa. Lasi compozitia la racit.

Fiecare etapa a gatitului este una in completarea celeilalte. In timp ce se calesc manatarcile si ceapa, pui 3 felii de paine la inmuiat. Nu uita de surpriza din chiftele: migdale zdrobite. Pe care le-am zdrobit cu o lingura.

Migdalele au grasimi bune, vânate de vegetarieni, sunt sanatoase si delicioase.Mie imi plac migdalele in orice combinatie dar in chiftele nu am pus niciodata, mai ales in chiftele de manatarci. Imi place sa fac experimente culinare, cu riscul de-a compromite preparatul. In majoritatea cazurilor reusesc sa obtin feluri gustoase. Ca in cazul acesta, cu migdale in chiftelele de manatarci.

Sa revin:

Cand ai totul pregatit, pui ingredientele intr-un bol incapator.Amesteci totul foarte bine si formezi chiftelute. Si le pui la prajit in uleiul incalzit bine.

Prima chiftea iese rau de prima data pentru ca testam cat de fierbinte e uleiul. Dar mie imi iese bine pentru ca, pont: incalzesc tigaia inainte de-a adauga uleiul iar cand uleiul este incalzit mediu spre puternic, pun chiftelele.Cand sunt destul de prajite pe o parte, le intorci. Au capatat o rumeneala imbietoare.

Imi plac mai prajite, am continuat sa le intorc de pe-o parte pe alta.

Cand le scoti din tigaie le pui pe servete de hartie, sa scapi de surplusul de ulei.Chiftelutele de manatarci sunt gata. Arata imbietor si mirosul este innebunitor.Sunt exact cum vreau: crocante la exterior iar la interior moi si cu bucatele delicioase de migdale zdrobite. Una atrage pe alta si ai tot mânca. Gusturile ingemanate parca iti explodeaza in gura.Mi-am mai rezervat o portie de chiftele de mânătărci.

Cu paine si niste ketchup am rezolvat gustarea de dupa-amiaza. Mai ales ca in timpul prajirii am tot gustat una sau doua chiftelute. Bine, marturisesc…7 chiftele, dar doar le verificam gustul si textura.

Daca vrei sa le mananci la cina, renunta la ketchup si insoteste-le cu un pahar de vin rosu. Sec, as zice eu. De vin vorbeam.

Dar poti sa pastrezi painea cu seminte.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *